Numele colegilor mei

Iată lista cu semnificațiile găsite pentru numele colegilor mei de clasă.

Adelina

Prenume feminin modern, folosit la noi inca din secolul trecut, Adela reproduce pe cale culta un nume raspindit si frecvent in vestul Europei, AdMe sau Adela (intrucit nu putem stabili cu precizie din care limba a intrat la noi, este preferabila solutia etimologiei multiple; probabil ca in realitate prenumele a intrat din mai multe limbi, unii cunosteau forma franceza, altii pe cea germana etc). Numele este de origine germanica si avea semnificatie clara intrucit corespunde cuvintului germanic adal (germ. Adel „nobilime”, Edel „nobil”, adeln „a innobila”). Adela, Adala, Athala sint forme atestate inca din sec. 7, iar din sec. 8 este cunoscuta o printesa Adela din familia Merovingienilor (fiica regelui franc Dagobert al II-lea, moarta in anul 734). Cum marea majoritate a numelor germanice erau la origine compuse, se poate presupune ca Adela este o forma scurtata dintr-un astfel de compus (de exemplu: Adelaida, Adalberta, compus cu berth „stralucit, ilustru”, Adelinde, de unde hipocoristicul cunoscut si la noi Alinda, compus cu elementul secundar Unda sau linia „scut din lemn de tei” etc). Alaturi de Adela este folosit la noi si derivatul Adelina (tot de origine apuseana); hipocoristice curente sint: —> Ada, Alina etc. care pot avea insa si alte explicatii. % Engl. Adel, Adeline, fr. Adele, Adeline, germ. Adele, Adela, it. Adele, Adela, Adelina, sp. Adela, magh. Adel, rus. Adela, Adelina.

Alina

Inca dintr-o epoca foarte veche, grecii foloseau numele personale Alexas (atestat la Plutarh), Alexias (atestat la Xenofon, Teofrast), Alexis (la Aris-totel), Alexios etc. in mod curent aceste nume sint considerate ca derivate directe din verbul alexo „a apara”, forma de origine indo-europeana. Dar, cum majoritatea numelor grecesti terminate in -as sint la origine hipocoristice, este posibila considerarea formelor amintite mai sus ca abrevieri ale unor compuse cu alex- (numarul acestora este destul de mare: alaturi de foarte cunoscutul Alexandros, apar Alexarhos, Alexippos, Alexamenos, Alexikles, Alexidemos, Alexikrates etc). Alexios, redat in latina prin Alexius, purtat in primele secole ale erei noastre de citiva martiri, devine nume crestin si calendaristic, raspindindu-se astfel in Europa (de o mare popularitate s-a bucurat numele in Imperiul bizantin, in Franta medievala etc). Prin intermediar slav, numele ajunge si la noi, unde a avut intr-o vreme o anumita popularitate. in calendarul popular romanesc este cunoscuta sarbatoarea numita Alexiile de la 17 martie, tinuta „de teama serpilor si a soarecilor”. Sub numele crestin al sfintului s-au pastrat, cu siguranta, elemente ale unor vechi credinte si rituri magice, legate de venirea primaverii. Interesante sint credintele legate de animale („in aceasta zi nu e bine nici macar a gindi la ginganii, jiganii sau gujulii, a le pomeni sau vorbi despre dinsele si a le pronunta numele, caci atunci… tot anul iti vor iesi inainte si te vor musca”), anumite practici magice derivate din acestea (pentru ca jivinele sa nu se poata atinge de vite, li se „leaga gura”, adica se leaga foarfecele cu ata) sau credinte din domeniul meteorologiei populare („daca broastele cinta inainte de Alexii, e semn ca va ninge de timpuriu”). Formele sub care a circulat si circula numele la noi sint: Alexe Alexa, Alexie, Alexei, Al^xu, Alexa, Alexina, Alex (modern), derivatele confundindu-se cu cele ale lui -+Alexandru. # Engl. Alexis, fr. Alexis, Alex, germ. Alexius, it. Alessio, magh. Alex, Alexia, bg. Aleksie, Aleksia, rus. Aleksei, Aleksina etc. O Scriitorii Aleksei Nikolaevici Tolstoi, Aleksei Maxi-movici Peskov (Maxim Gorki), Aleksis Kivi, Alexis Saint-Leger (Saint-John Perse) etc. ? Poemul Sfintul Alexis, din sec. 11, este unul din cele mai vechi texte franceze de mare intindere, Alexiada, titlul unei lucrari de Ana Gomnena (1083—1148), inchinata tatalui ei, imparatul bizantin Alexie Comnenul, in care se fac si referiri la romani.

Andrei

Raspindit si frecvent, de veche traditie la romani, Andreea, Andrei reproduce numele pers. gr. Andreas, bine atestat in epoca greco-romana. in mod obisnuit explicat prin subst. andreia „barbatie, curaj” (adj. andreios „curajos”), Andreas pare mai degraba un hipocoristic in -as- (la origine, probabil sufix cu valoare hipocoristica) a unui nume pers. compus cu aner, gen. andros „barbat” (in vechea onomastica greaca asemenea compuse, atestate inca de la Homer, erau foarte numeroase si frecvente: Androgenes, Androdamas, Androkles, Audrokrates, Auir61aos, Andr6mahos si Andromahe „Andrd-maca”, Andromeda, Andrdnikos -+ Andrdnic etc). Numele grecesc, patruns in latina (Andreas sau Andrea) si chiar in ebraica, se raspindeste rapid in lumea crestina datorita faimei unuia dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Probe lingvistice incontestabile dovedesc vechimea si popularitatea cultului lui Andrei si la romani, bulgari, sirbi, croati, albanezi. La noi, cultul crestin s-a grefat pe o serie de elemente pagine vechi, credinte si rituri magice cunoscute si altor popoare europene. Cum 30 noiembrie este „cap de iarna”, Andrei este considerat la noi mai mare peste lupi si alte fjare salbatice (credintele si practicile legate de lupi, cei mai temuti dusmani ai turmelor, ocupa un loc deosebit in cadrul sarbatorilor populare romanesti sau straine; de aici si numele de „luna a lupilor” pentru decembrie, ca in ceh. vUenec mesic, lit. oilka menesis, germ. dialectal wolfmonat etc). Noaptea de 30 noiembrie, un fel de jubileu al lupilor si strigoilor este prilejul multor vrajitorii si farmece dintre care interesant ni se pare, prin legatura cu semnificatia initiala a numelui Andrei, obiceiul „facutului de ursit” (tinerele fete incearca sa-si af/e „ursitul” sau viitorul sot ori sa-1 determine, prin mijloace magice, pe flacaul dorit sa le ia de sotie). Andreas a intrat in romana in mai multe rinduri in perioade istorice diferite, astfel explicindu-se diversele forme sub care este cunoscut la noi. inainte de venirea slavilor, populatia romanizata din Dacia a preluat numele din latina balcanica, unde circula cu siguranta printre crestini; din acea epoca ne-au ramas pina astazi, formele indrea si Undrea, ca denumiri populare ale lunii decembrie (interesant de amintit ca nume asemanatoare apar si in multe alte limbi: in dialectele sarde Santandria si in unele regiuni din Spania Sanandres, ambele pentru luna noiembrie, in albaneza de sud Shendre sau Shenendra, in slavona Andreisciak, in dialectele germ. Andreis-maint etc). in general se considera ca onomastica romaneasca nu a pastrat nimic din latina, in acest caz insa indrea si Undrea infirma regula. Corespondente romanesti perfecte ale lat. Andrea, formele amintite au circulat cu siguranta si la noi ca nume de persoana o buna bucata de vreme, argumentul hotaritor fiind insusi existenta cuv. indrea — decembrie „luna lui Andrei”, lucru clar in constiinta populara. Cum se explica atunci absenta acestor nume in vechile noastre documente? Raspunsul ni se pare simplu: prin insasi natura acestor documente. Scrise in slavona, de buni cunoscatori ai acestei limbi, primele noastre acte nu puteau sa includa o forma indrea din cel putin doua motive: numele personale romanesti erau redate in forma bisericeasca oficiala, adica cea slavona, iar pe de alta parte, numele oamenilor din paturile de jos ale poporului apar ceva mai tirziu in documente (reamintim ca * indrea a putut circula numai ca nume al onomasticii populare). Totusi urme au ramas in antroponimia noastra documentara; indreiu si indriiu erau probabil in sec. 17 forme populare hibride, in care prima parte corespunde formei vechi, iar finalul, celei slavone oficiale. Necunoscind pozitia accentului nu putem lua in discutie formele ardelenesti Indrea (din 1469), Indre etc Pentru a doua oara, numele grecesc intra la noi prin influenta slava (slavona bisericeasca sau contactul direct cu popoarele slave vecine, bulgari, sirbi, croati, ucraineni), intii amestecindu-se cu formele vechi, apoi inlocuindu-le definitiv. Luind in consideratie si influenta maghiara manifestata in Transilvania sau creatiile romanesti, ajungem la un numar destul de mare de nume care apartin „familiei” lui Andrei: Andrii, Andrias, Andries, Andreias, Draia, Andrica, Andricu (si nume de familie), Andrita, Andriuta, Andru(l), Andrutu, Drutul, Andrisor, Andreuca, Andras, Andres, Ondras, Andora, Andreiea, Andreicuta, Andreea, Anderca, Andrusca etc.; influenta occidentala moderna a adus formele fem. Andreina si Andreea. O Engl. Andrew, fr. Andre, Andree, germ. Andreas, Endres, fem. Andrea, it. Andrea (mase), sp. Andres, Andrea, magh. Andras, Andor, Endre, fem. Andrea, bg., rus. Andrei, ser. Andriia etc. Hipoc. engl. Dandy [dendi] a devenit cuvint comun (era la moda in vremea lui Byron), a aijuns si in romana, unde este folosit cu sensul „tinar elegant, de o eleganta uneori exagerata”. O Revolutionarul Andrei Saguna, poetul Andrei Muresanu, scriitorii Andre Ckenier, Andre Gide, Andre Maurois, ady Endre, pictorii Andrei Rubliov, Andrea del Sartro (sub alt nume devenit eroul unei drame de A. de Musset), Andrea di Cione sau Verrocchio, fizicianul Andra Marie Ampare etc. ? Poemul eminescian Andrei Muresanu; Andrei Bolkonski, unul dintre eroii celebrului roman Razboi si pace de Lev Tolstoi, Andrea Chenier din opera cu acelasi nume de Umberto Giordano (eroul este poetul francez amintit), Andrew din romanul lui W. Scott, Rob Roy, Andree din ciclul proustian in cautarea timpului pierdut.

Ana – Anca

Unul dintre cele mai raspindite si frecvente prenume feminine, Ana reproduce un vechi nume personal ebr. Hannah, purtat de mai multe personaje biblice. Specialistii apropie numele ebraic de vb. hanah „a avea mila, a binevoi” (prezent si in alte nume de aceeasi origine, cel mai cunoscut fiind desigur -> Ion),divergenta de pareri existind numai in ceea ce priveste forma originara a numelui. in mod curent, se considera ca Hannah provine dintr-un substantiv cu sensul „mila, bunavointa”, dar, dat fiind specificul vechii onomastici biblice, este preferabila o alta interpretare, care include numele in discutie in familia teoforicelor frazeologice: Hannah ar fi deci o abreviere, prin eliminarea numelui divinitatii, dintr-o fraza verbala, care insemna „Iahve a avut mila, Iahve s-a indurat” (si i-a daruit, potrivit textului biblic, Anei un fiu). Redat in greaca si latina prin Anna, ebr. Hannah se raspindeste in toata Europa. Ilustrativa pentru frecventa numelui in Occident este o statistica intocmita dupa registrele de botez din Anglia, in perioada 1600—1900; ocupind locul al treilea (dupa Elizabeth si Mary), Anne era purtat la 1600 de 10% din fetele inregistrate, iar in 1700’de 14%. De o mare popularitate s-a bucurat numele in Imperiul bizantin, iar din sec. 11 si la slavii rasariteni (in anul 988, Vladimir cel Mare, cneazul Kievului, se casatoreste cu Anna, sora imparatului bizantin Basilius; in prima jumatate a sec. 11, Anna de Kiev, ajunge regina a Frantei); in sec. 15, Ana era cel mai frecvent prenume feminin ucrainean, dupa -» Maria, asa cum reiese din pomelnicul de la Horodiste, din 1484. Prin intermediul slavilor numele a ajuns si la romani, cunoscind o rapida raspindire in toate regiunile si devenind, din punct de vedere al frecventei, al treilea nume de botez feminin. imprumutate sau create pe teren romanesc, aproape toate formele si derivatele care apar in vechile noastre documente, incepind cu sec. 15 sint si astazi frecvent folosite fie ca hipocoristice, fie ca prenume independente: Anica, Nica, Anicuta, Nicuta, Cuta, Anisca, Nisca, Niscuta, Anisoara, Anisor, Anita, Nita, Anuca, Anusa, Nusa, Anusca, Anuta, Nuta, Uta, Anca, Ancuta. Din secolul trecut au inceput sa apara si forme occidentale, ca Aneta, Neta, Netti, Netuta (derivat romanesc), Anita, Anina, Ani, Nana etc. Deosebit de interesanta este aparitia numelui Ana in diferite credinte, obiceiuri sau creatii populare romanesti. in descintece, de exemplu, Ana este prima dintre cele noua zine invocate sa-i ajute pe bolnavi („Ana buziana” atrage atentia si datorita epitetului, un derivat de la boz, planta cu recunoscute proprietati curative inca din antichitate si din care era facuta cununa zeului Pan); surprinzatoare sint si doua ghicitori in care Ana este identificata cu lumina („Ana grasa / Umple casa” si „Ana subtirica / Umple ulcica”, raspunsurile fiind ziua si opaitul). Aducind si alte exemple extrem de interesante, B. P. Hasdeu sugera legatura dintre „Zina Ana4* si zeita Anna Perenna, veche divinitate italica identificata mai tirziu cu sora Didonei. Sarbatorita cu mare fast la romani in luna martie, in aceeasi perioada cu zeul Marte, Anna pare sa fie la origine o divinitate a lunii, asa cum spune Ovidiu in Faste: „Unii Luna o cred, caci cu luni implineste ea anul” (aici ar apare legatura cu ghicitorile noastre!). S-ar putea deci ca Ana din folclorul romanesc sa fie o reminiscenta din perioada daco-romana, peste care s-a suprapus mai tirziu numele de origine ebraica (in ceea ce priveste lat. Anna unii il considera de origine etrusca, iar altii, o formatie latina de la anus „baba”, intrucit Anna din Bovillae este, in mitologia romana, numele unei batrine care ar fi salvat poporul de la foamete). % Numele circula in toate limbile europene sub formele Anne, Anna, Hanna sau Ana. O Dintre personalitatile istoriei si culturii care au purtat acest nume: Ana Ipa-tescu, eroina a Revolutiei din 1848, scriitoarea franceza de origine romana Anna Elisabeth, contesa de Noailles (nascuta Brancoveanu). Ana Comnena, erudita printesa bizantina, autoarea Alexiadei, reginele Ana de Bretagne, Ana de Austria, Ana Stuart (sub ea se unesc Scotia si Anglia sub numele de Marea Britanie). ? Dintre personajele din operele literare sau muzicale care au contribuit la raspindirea numelui, le amintim yeAnna Karenina din romanul cu acelasi nume de L. N. Tolstoi, Anna Fierling din Mutter Courage de B. Brecht, Anna Boleyn din opera cu acelasi nume de G. Doni-zetti, Anna Sergheevna din Doamna cu catelul de A. P. Cehov, Anne d’Orgel din romanul lui R. Radiguet, Bal la contele d’Orgel, Ana Cristie din drama lui E. O’Neill, Ana Fedotovna din povestirea lui Puskin dupa care a fost creat libretul operei Dama de pica de Ceaikovski, Anna din diferitele prelucrari ale legendei lui Don Juan, Anna din tragedia lui L. Pirandello, Viata pe care ti-am dat-o, Ana din romanul Ion de L. Rebreanu, Ana din Moara cu noroc de I. Slavici, A na din romanul cu acelasi nume de D. Zam-firescu, Anita din povestirile lui M.

Denis

Foarte frecvent in vechea Grecie, Dionysios face parte dintr-o familie de antroponime derivate sau compuse (Dionysianos, Dionysiarchos, Dionysi-genes, Dionysidoros, Dionysikles etc.) in care se recunoaste cu usurinta numele unuia dintre cei mai cunoscuti zei ai antichitatii, Dionysos. Fiu al marelui Zeus (in coapsa caruia este purtat spre a se putea naste la timp) si al Semelei, crescut de nimfele transformate apoi in stele (Hyadele, din constelatia Orionului), Dionysos, identificat la romani cu Bacchus sau cu o mai veche divinitate italica Liber Pater, era zeul vinului; insotit de alaiul menadelor si al satirilor, purtind pe cap o cununa din vita de vie si in mina un tirs impodobit cu iedera, el strabatea lumea, ii invata pe oameni sa cultive vita de vie si sa stoarca vinul, raspindea veselia si bucuria. Desi considerat de greci ca un zeu strain, Dionysos era sarbatorit cu un fast deosebit din timpuri foarte vechi (pus la loc de frunte de catre Alexandru Macedon, cultul acestei divinitati a vegetatiei a fost introdus mai tirziu si la Roma, impreuna cu cultul Demetrei), in manifestarile prilejuite de celebrarea zeului gasindu-se chiar originea tragediei si comediei. (in timpul „marilor Dionisii” de la Atena, cintaretii imbracati in piei de capra intonau, dialogind cu solistul, tragoidia „cintec al tapului”, tapul — tra-gos — recunoscut dusman al vitei de vie, era animalul sacrificat zeului; la Dionisiile satesti, adevarate petreceri populare, se intonau cintece vesele, revelatoare asupra originii comediei fiind chiar semnificatia etimonului kommos „petrecere, chef, orgie”). Daca sarbatorile inchinate acestui iubit zeu al vinului si al veseliei sint in general bine cunoscute astazi (este interesant de amintit ca, degenerind adesea, Bacanalele au fost interzise chiar de catre senatul roman in 186 i.e.n.), originea si semnificatia initiala a numelui Dionysos ramin inca nesigure. Dintre ipotezele propuse (cea mai veche, se pare ca apartine lui Platon, care interpreta: didous tou oinon „cel care da vinul”), interesante si de larga circulatie sint doar doua. Prima vede in Dionysos un compus a carui semnificatie ar fi „fluxul luminii, curgerea luminii” (Dios, forma de genitiv pentru Zeus, este considerat drept nume al cerului sau al luminii — lat. dius insemna „ceresc, luminos”, iar -nys- ar apartine radicalului indo-european *sneudh „a curge, a trece”), mult mai simpla si conforma cu originea tracica a zeului, a doua ipoteza propune semnificatia „fiu al lui Zeus” (Dio-, de la Zeus si un cuvint tracic cu sensul „fiu”). Cu toate ca Dionysios (la origine o forma adjectivala care insemna „referitor la Dionysos”) avea o clara semnificatie pagina, numele a fost purtat si de catre crestinii din primele secole ale erei noastre, printre care si citiva martiri sanctificati de biserica. De un cult deosebit s-a bucurat, mai ales in Franta, un apostol al Galiei si prim episcop al Parisului din sec. 3, Dionysius (aceasta este forma latina a numelui grecesc), lucru care explica popularitatea si frecventa fr. Denis. Preluat din greaca de catre slavi (in v.sl. Dionisii, Dionisu; Dionisia, in pomelnicul de la Horodiste, 1484), numele ajunge si la romani, care au folosit, alaturi de forma culta Dionisie, fem. Dionisia si pe Dienis, Dienis, Dionis (atestate in documentele moldovenesti chiar de la inceputul sec. 15), Dionis, Dionisie, Donisa, Deinis, Diinis etc. Astazi Dionis este un prenume cu o frecventa foarte redusa; pentru feminin apare sporadic un imprumut din franceza, Denisa (forma normala Dionisa pare iesita din uz). # Fr. Denis, Denise, germ. Dionysius, it. Dionisio, Dionisia, sp. Dionis(i)o, magh. Denes, Dionizia, bg. Dionisii, Dionis, Denis, rus. Denis, Denisa etc. O Bionysios Thrax, cunoscut gramatic din antichitate, trac de origine, istoricul Dionysios din Halicarnas, toponimul Dionysopolis, numele unei foste colonii grecesti, astazi Balcic, in R.P. Bulgaria, mitropolitul revolutionar de la 1821, Dionisie Lupu, cronicarul Dionisie Eclesiarhul; Denis Diderot, filozof iluminist francez, scriitor si fondator al Enciclopediei etc. ? Dionysos — Bachus a inspirat numerosi artisti celebri: scriitorii Eschil, Euripide, Aristo-fan, sculptorul Praxiteles, pictorii Michelangelo, Leonardo da Vinci, Tizian, Velasquez, compozitorii R. Strauss (opera Ariadna la Nexos) si A. Roussel (baletul Bachus si Ariadna) etc.; din literatura romana numele este cunoscut datorita creatiei eminesciene Cugetarile sarmanului Dionis.

Dragoș

Nume de o frumoasa traditie la romani, reluat in epoca noastra si devenit prenume frecvent tocmai datorita capacitatii sale de evocare istorica, Dragos este la origine un derivat de la tema onomastica Drag-. De origine slava (la vechii slavi erau frecvente compusele cu drag-: Dragoliub, Dra-gomir, Dragoslav etc, obisnuite si astazi mai ales la sirbi si croati al caror traditionalism onomastic este recunoscut), tema Drag- este in-tilnita in numeroase compuse sau derivate (imprumutate de la popoarele slave vecine sau create la noi), frecvente si raspindite in vechea onomastica a romanilor din toate regiunile. Ramase astazi in inventarul numelor de familie sau in toponimie, in folclor, credinte, obiceiuri si sarbatori populare (Dragaica — veche sarbatoare legata de stringerea recoltei care pastreaza probabil elemente din cultul zeitei Ceres, Dragobete sau in terminologia plantelor si a insectelor: dragaica, dragavei, draghici), numele in discutie s-au bucurat in trecut de o mare popularitate. Dar iata o parte dintre ele: Drag, Dragomir (cel mai frecvent nume al seriei, atestat in documentele tarii Romanesti incepind cu anul 1393; pina la 1500 apar nu mai putin* de 32 persoane numite Dragomir), Draghislav, Dragoslav, Draghici si Draghici, Dragoe, Dragoi (frecvent atestat incepind din anul 1398), Dragota, Dragus, Dragusin, Dragole, Draguta — toate acestea apar in documentele dinainte de 1500, Draga, Draguela, Dragulin, Dragaia, Dragaica, Dragostin, Dragsan, Dragut, Dragana, Dragusana, Dragna, Draguna etc. Cum se explica faptul ca, desi nici unul dintre numele citate nu este calendaristic (deci nu au putut fi sprijinite de biserica, ba chiar veneau in contradictie cu botezul crestin), ele au avut o asemenea ras-pindire si frecventa?’ Un prim motiv este vechimea (numele au fost sprijinite deci de traditie), dar de aceeasi importanta trebuie socotita si existenta temei comune drag- in numeroase cuvinte romanesti [drag, draguta dragalas, dragastos, dragoste, a se indragosti, indragostit, a indragi etc). Tema drag- si derivatele ei au sustinut familia numelor personale si au contribuit substantial atit la largirea si diversificarea procesului de creare a noi si noi derivate proprii romanesti, cit si la raspindirea acestora. Sensul „iubit, drag”, ca expresie a sentimentelor parintilor fata de copii sau a dorintei de a atrage bunavointa divinitatii fata de noul nascut, sta la baza unui mare numar de nume personale, profane sau teoforice, din onomastica tuturor timpurilor si a tuturor popoarelor. Daca David sau Maria s-au mentinut pe baza traditiei laice sau ecleziastice, in diferite sisteme onomastice, fara ca semnificatia lor initiala sa mai fie cunoscuta, numele din tema Drag-, desi lipsite de sprijinul autoritatii ecleziastice, s-au mentinut si raspindit tocmai datorita semnificatiei lor cunoscute. Dintre toate numele citate pina acum, au ramas astazi in uz ca prenume fem. Draga, Draghita, Draguta, mase Dragomir si Dragos, foarte frecvent in epoca noastra. Gel mai vechi din seria lui Drag-, Dragos este astazi la moda si se incadreaza in grupa prenumelor care evoca gloria trecutului, preluate din istoria si literatura nationala ( —> Basarab; Bogdan; Dan; Mircea; Vlad etc). O Dragos-Voda, „descalecator” si domn al Moldovei (1351 — 1353), pastrat in amintirea poporului prin istorie si legenda; Drag,voievod si comite de Maramures (1368—1398), ctitor al cunoscutei manastiri din Peri etc.

Edith

Vechi nume de origine anglo-saxona, Edita (Edit) este cunoscut si folosit astazi in toata Europa. Raspindit pe cale culta, engl. Edith provine din-tr-un mai vechi Eadgyth, purtat de o regina din sec. 10 si chiar mai inainte, la inceputul sec. 9, de o legendara martira din nordul Frantei. La fel ca si-+ Edgar; Edmond; Edvin etc, Eadgyth este un compus din ead „bogat, bogatie” (provenit din auda „proprietate ereditara, avere”) si gydh, gudh „lupta”. Intrat in onomastica noastra de aproximativ un secol, numele este rar folosit, oscilindu-se intre formele Edit si Edita (asa cum a fost adoptat in italiana, rusa, bulgara etc), forma apropiata de majoritatea numelor noastre feminine, terminate in -a. # Engl., fr., germ. Edith, magh. Edit, it., bg., rus. Edita etc

Flavius

Intrat in onomastica romaneasca din secolul trecut, pe cale culta, impreuna cu multe alte nume latine, Flavius — fem. Flavia, reproduce gen-tilicul roman Flavius — numele gintii si forma fem. Flavia, cunoscut inca din epoca veche. in mod curent Flavius este considerat un derivat adjectival de la flavus „blond” (neologismele romanesti de origine franceza bleu si bleumarin, printr-un intermediar germanic blao — germ. actual blau, engl. blue, fac parte din aceeasi familie). Data fiind masiva influenta a onomasticii etrusce asupra celei romane, nu trebuie exclusa insa nici ipoteza care apropie pe Flavius de numele pers. etrusc Flave, a carei semnificatie ramine inca obscura. Deosebit de frecvent in epoca imperiala (in sec. 1 e.n. Titus Flavius Vespasianus ajunge imparat), Flavius este unul dintre cele mai bine atestate nume din inscriptiile crestine de la Roma. Sustinute in apus si de cultul numerosilor martiri si sfinti Flavius si Fla-via, numele se pastreaza in uz pina in epoca noastra. Alaturi de forma de baza este folosit la noi, mai mult ca nume de familie, Flavian (lat. Fla-vianus), la origine un derivat adjectival de la Flavius. % Fr. Flavius, Fla-vien, germ. Flavia, it. Fia vio, Flavia, magh. Flavia, Flavian, bg. Flavi, Flavian, rus. Flavii, Flavia, Flavian etc.

Lavinia

Prenume feminin modern, intrat in onomastica noastra odata cu moda numelor latinesti, Lavinia era un nume de veche traditie la romani. Dupa legenda, fiica regelui Latinus, Lavinia este sotia lui Enea. De foarte multa vreme, Lavinia a fost pus in legatura cu toponimul Lavinium (veche asezare italica, considerata de unii specialisti ca identica cu Laurentium, —> Laurentiu). Cu siguranta insa ca toponimul este primar, iar numele personal — o creatie pe baza acestuia. inca obscur din punct de vedere etimologic Lavinium este probabil un nume preroman. # Lavinia, aceeasi forma pentru toate limbile popoarelor care il folosesc.

Laura

Prenume feminin modern, raspindit, apreciat si destul de frecvent in onomastica noastra actuala, Laura (pron. La-u-ra) are o istorie interesanta si elocventa in ceea ce priveste capacitatea literaturii de a impune si sustine vreme indelungata un nume personal. in epoca imperiala romanii foloseau cognomenul mase. Laurus, considerat de marea majoritate a specialistilor drept o formatie pe baza subst. laurus „laur” (pentru Laurus, frecvent in Galia, a fost propusa si o etimologie celtica), lucru perfect explicabil daca luam in consideratie valoarea laurului in antichitate. Consacrat lui Apolo si renumit prin forta sa purificatoare, laurul incununa fruntile invingatorilor in lupte sau in jocuri, ale poetilor, imparatilor (de aici cuv. laureat). Corespondentul fem. Laurea, probabil o traducere a gr. Daphne (-> Daiina), devenit mai tirziu Laura (pron. Lau-ra), a avut sansa de a deveni celebru, inca din sec. 14, datorita nemuritoarelor poezii de dragoste ale lui Petrarca. Cunoscut astazi in toata lumea ca nume al iubitei marelui poet italian, cintata in cele 366 de compozitii ale culegerii numite Canzoniere sau Rime, Laura se bucura de o favoare deosebita in lumea moderna, foarte receptiva in ceea ce priveste onomastica literara. Cu totul alta a fost situatia cognomenului masculin; devenit nume independent si preluat de crestini, Laurus ajunge in greaca (Lau-ros), de aici la popoarele slave vecine si, in sfirsit, la noi. Cu rare atestari incepind din sec. 16, Lavrie, Lavru, Lavric se intilnesc cu formele Laur (atestat in 1443), Laor, Laurel, mai ales transilvanene si de provenienta latino-catolica. Dupa cum se vede, numele nu a fost popular la noi nici in secolele trecute; astazi, un prenume Laur ar fi o exceptie. # Laura, aceeasi forma in toate limbile popoarelor care il folosesc; pentru mase. fr. Laur(e), it. Lauro, bg. Lavur, rus., ucr. Lavr etc.

Robert

mprumut modern din apusul Europei unde, sub diferite forme, este foarte frecvent, Robert este un vechi nume de origine germanica atestat inca din sec. 6 sub forma Hrddebert. La origine un compus, acesta este format din doua elemente curente in antroponimia germanica: hrod-, hroth- „faima” (goticul hrotheigs „faimos, vestit”, germ. Buhm „faima, glorie”), ca inClotilda; Ludovic; Roland; Rudolf etc. si berth „stralucitor, ilustru, celebru” (goticul bairths, engl. bright etc.) ca in->Albert; Berta, Herbert etc. Latinizat, numele apare in sec. 7 sub forma Rodebertus si apoi Robertus, pastrat cu foarte mici modificari in partea finala, in limbile romanice din apus. Raspindirea lui Robert a fost sprijinita in trecut si de cultul unor sfinti care apar in calendarele catolice, iar in epoca moderna, de traditie, istorie, literatura. Pentru feminin se foloseste Roberta, dar mult mai frecvent apare Robertina. Este interesant sa amintim ca intre numele in discutie si cuvintul robinet este o strinsa legatura, acesta din urma fiind la origine un nume personal din familia lui Robert: in cunoscutul Boman de Benard, Robin (derivat din Bob, hipoc. lui Bobert) era numele unui berbec si cum robinetele erau la inceput decorate cu un cap de berbec, de prin sec. 15 numele personal Robinet incepe sa fie folosit ‘Cu noul sens de substantiv comun, asa cum il cunoastem noi astazi. # Engl. Robert, Rob(y), Robin, Bob(y), fr. Robert, Roby, Robin, Robinet (Robespierre este compus cu Pierre), germ. Robert, Ruprecht, Robertine etc, it. Roberto, Roberta, Robertino, Robertina, magh. Robert, Rupert, Roberta, Robertina, rus. Robert. ? Robin Hood, erou legendar din baladele populare engleze cunoscut astazi in intreaga lume; Rob Roy, roman de W. Scott; Robert Diavolul, opera de Meyerbeer.

Raul

Extrem de popular in ultimii ani, prenumele de Raul a fost preluat la noi din tarile apusene. Raul reprezinta varianta portugheza si spaniola a numelui Ralph, extrem de popular in onomastica englezeasca. Raul inseamna sfatul lupului.

Sf. Raoul a trait in Anglia secolului XVI. In ziua in care s-a covertit a fost spanzurat de oamenii reginei Elizabeth I. Raul vine de la germanul rad (sfat) si wulf (lup) de unde si semnificatia de sfatul lupului.

Raul poseda un caracter secret, interiorizat si determinat chiar daca este o persoana mai inceata si laborioasa. Lui Raul ii place sa gandeasca inainte problema. Nelinistit, Raul isi pune o multime de intrebari in legatura cu marile probleme ale existentei. Deviza care i se potriveste ca o manusa este Gandesc deci exist. Raul este rational, are un spirit analitic. Totusi, din cauza ca cifra 7 este una karmica, Raul ar putea fi influentat, de-a lungul vietii de doua curente antagoniste: pe de o parte, tendinta antagonista care ii confera un spirit sceptic, capabil de ironie, pe de alta parte o tendinta irationala si mistica, susceptibila de a-l conduce spre ezoterism, spiritualitate, astrologie, alchimie.

Nu trebuie sa crezi ca Raul este asocial si ca isi petrece toata viata cu nasul in carti. Este o persoana calduroasa, comunicativa. In momentul in care este pasionat de subiect, nu il mai poti opri din vorbit. Are o mare putere de seductie dar nu profita de ea. Raul este un barbat profund, stabil si serios. Copil fiind, Raul este curios de aceea parintii trebuie sa fie la inlatimea intrebarilor cel putin ciudate puse de acesta. Parintii lui Raul trebuie sa ii dezvolte acestuia sociabilitatea deoarece are tendinta sa devina izolat. Raul are sentimentul ca este o fiinta speciala, aparte. Acest sentiment apare in special in jurul varstei de 13 ani. Este varsta ideala la care parintii trebuie sa incurajeze latura artistica a lui Raul.

Fara indoiala, Raul este un ambitios inca de mic copil, oportunist si muncitor. Rabdarea este unul din principalele sale atuuri, cuvantul reusita face parte din vocabularul sau de zi cu zi. In ceea ce priveste profesia aleasa, Raul si-ar putea indrepta atentia spre urmatoarele domenii: cercetare, stiinte exacte (matematica, fizica, chimie). Domeniile mai avangardiste, disciplinele care analizeaza omul si viata acestuia (psihologie, astrologie, pedagogie, arheologie, ecologie) sau bunastarea omului (consilier, reformator), relatiile internationale.

Sabrina

Numele de fata Sabrina, este de origine celtica si dupa acest nume a fost botezat raul Severn din Tara Galilor.

Conform unei legede din secolul 12, mentionata de catre Geoffrey din Monmouth in opera sa “Istoria regilor Britaniei”, Habren sau Sabrina (forma romanizata a numelui) era fiica nelegitima a unui rege pe nume Locrinus pe care o avea impreuna cu amanta sa, printesa Estrildis.

Regele Locrinus a preluat tronul Angliei dupa mortea tatalui sau, Brutus din Troia si a domnit alaturi de sotia sa Guendolen si de fiul lor Madan dar le-a recunoscut- si pe fiica sa Sabrina si mama acesteia. Furioasa, sotia sa Guendolen a ridicat armata impotriva sa si regele Locrinus a fost infrant in lupta. Apoi Guendolen a cerut ca Sabrina si mama sa sa fie aruncate in rau, care ulterior a for numit dupa Sabrina pentru ca infidelitatea sotului sau, regele Locrinus sa nu fie uitata niciodata.

Conform legendei, Sabrina traieste in acel rau care, reflecta mereu starea sa de spirit. Sabrina merge intr-o caleasca iar delfinii si somonii inoata alaturi de ea.

Sergiu

Prenume exclusiv masculin, Sergiu reproduce pe cale culta un vechi nume gentilic roman Sergius (fem. Sergia era numele gintii), care in ciuda unor incercari de a-1 explica (este uneori tradus prin „ingrijitor, slujitor, supraveghetor”) ramine inca un mister din punct de vedere al originii si semnificatiei; ca multe alte nume romane, Sergius ar putea fi o influenta a onomasticii etrusce. Numele este frecvent si in primele secole ale erei noastre; prin cultul unor martiri si sfinti patrunde in onomasticonul crestin si se raspindeste in Europa. Actualul prenume occidental nu vine din latina, ci pe o cale mult mai ocolita; preluat de greci, Sergios ajunge la slavi, devine foarte popular la rusi datorita unui sfint din sec. 14 si de la acestia, prin influenta culta in epoca moderna, este preluat de francezi. Prin filiera slava (mai ales rasariteana), formele Serghie, Sarghie, Sirghie apar si la noi cu multe secole in urma, fara a fi insa frecvente; sub influenta onomasticii occidentale in ultima vreme se generalizeaza forma Sergiu. • Fr. Serge, it. Sergio, magh. Szergiusz, bg., rus. Serghei (cu hipoc. Serioja) etc. O Compozitorii Serghei Rahmaninov, Serghei Serghe-evici Prokofiev, poetul Serghei Alexandrovici Esenin, regizorul Serghei Mihaihvici Eisenstein etc. Severin (Sever) Nume vechi la romani, Severin si fem. Severina reproduc lat. Severinus, la origine un derivat cu sufixul -inus de la cognomenul Severus, cunoscut mai ales datorita Severilor — dinastie de imparati romani, intemeiata de Septimiu Sever. Semnificatia cognomenului este aceeasi cu a ad severus, de la care s-a format, reprezentat la noi de neologismul seve, Severus, Severinus si Severianus (derivat tot de la Severus) patrund i onomasticonul crestin si se raspindesc in Europa prin cultul unor nu merosi martiri si sfinti celebrati de biserica (mai interesant este un sfin Severinus mort in anul 482, care a propovaduit credinta crestina in fost; provincie romana Noricum — intre Dunare si Alpii Retici si Dolcmitici -si este considerat patron al Austriei si Bavariei). Prezenta acestor num* in onomastica noastra veche trebuie explicata diferentiat, in functit de regiunile unde apar si chiar de purtatori; daca in Transilvania, Bana si, intr-o anumita vreme, in unele parti ale Moldovei numele pot fi c urmare a influentei latino-catolice (deci vin din apus), in celelalte regiun: filiera este cea obisnuita, greco-slava. Dintre cele trei nume calendaristice amintite Sever. Severin si Severian. doar al doilea s-a bucurat la noi de mai multa popularitate; atestat de la inceputul sec. 16, acesta se mentine si astazi in uz ca prenume, alaturi ce fem. Severina. # Fr. Severe, Severin, germ. Severin, it. Severo, Severino, Severiano, magh. Szever, Szeverin, bg., rus. Sever, Severin, Severina etc. O Toponimul Severin (municipiul Drobeta Turnu-Severin, Banatul de Severin, comitatul Severin) pare sa aiba la baza numele personal in discutie, dat initial castrului construit in sec. 12.

Stelian

Probabil ca folosirea prenumelor Stelian si Steliaiia se datoreste in buna masura legaturii care se face intre acestea si —> Stela. Cu toate ca acesta din urma a modificat chiar forma originara a numelui in discutie, Stela si Stelian sint total diferite din punct de vedere istoric si etimologic, primul fiind creat de rcmani, iar al doilea de greci. Pentru a intelege aparitia lui Styliantfs — etimonul numelui discutat — in cncmr.stica crestina, va trebui sa ne intoarcem catre sec. 5 e.n., cind un pustnic Simion, care ar fi trait intre c. 388—459, a avut nastrusnica idee sa-si petreaca viata in virful unui stilp; aceasta forma de practica ascetica a facut scoala in rasaritul Europei, unde exemplul lui Simion „Stilpnicul” a fost urmat de numerosi credinciosi, deveniti „stilpnici”. Asa se face ca din gr. stylos „stilp, coloana”, s-a format in perioada bizantina Styliancis, nume sub care a si fost sanctificat un pustnic din Adrianopole; cultul acestuia contribuie la raspindirea numelui, ajuns si la noi prin intermediar slav. Formele cele mai vechi cunoscute din documente sint Stela (ctitor al bisericii cu acelasi nume din Tirgoviste in sec 15, un spatar de la inceputul sec 17, a carui amintire este pastrata si de numele unei strazi din Bucuresti), Stele, apoi Stilea, Stilian, Tilian, Stelica — frecvent astazi etc Pentru epoca mai veche, modificarea lui -i- in -e- poate avea si alte explicatii, in afara legaturii cu subst. stea. • It. Stiliano, gr. Styliands, dar si Stellianos, bg. Stilian etc

Timotei

Mai putin folosit astazi decit in secolele trecute, Timotei continua la noi un foarte vechi si frecvent nume pers. gr. Timotheos, incadrat in bogata familie a teoforicelor compuse cu -theos „zeu” (ca si -» Teofana; Teofil; Tudor; Doroteea, Filoteia) etc. in prima parte a numelui se recunoaste vb. timdo sau timo „a onora”, intilnit in numeroase si vechi formatii antroponimice grecesti ca Timagoras, Timaios (purtat de un antic si semilegen-dar filozof pe care Platon si-1 ia drept interlocutor in dialogul sau cu acelasi nume), Timandros, Timarhos (primul purtator cunoscut este un comandant din timpul razboiului peloponeziac), Timokles, Timokrates, Ti-mdkritos, Timolaos, Timoleon (un renumit general corintian din sec. 5 i.e.n.), Timoxenos etc. Aceleasi elemente, asezate in ordine inversa, apar si in Theotimos, purtat in sec. 5 e.n. de un episcop de la Tomis-Constanta, prin cultul caruia numele intra in onomasticonul crestin (la noi nu este folosit), in ceea ce priveste vechimea si stralucirea lui Timotheos in istoria vechii Grecii, vom aminti pe citiva dintre purtatorii numelui: un renumit general atenian, fiul lui Konon si prieten al lui Platon, un celebru sculptor din sec. 4 i.e.n., un muzician de talent din Milet, foarte apeciat chiar de catre Alexandru Macedon etc. Prin valoarea sa teoforica numele se impune si in rindul primilor crestini; unul dintre acestia, convertit de apostolul Pavel si iubit discipol al acestuia, devine un personaj cunoscut al N. T., fiind si destinatarul celor doua scrisori trimise de mentorul sau (conform traditiei, acest Timotei ar fi fost episcop in Efes si martir in anul 97; dintre numerosii martiri cu acest nume inclusi in onomasticonul crestin si in calendare, el este si cel al carui cult a avut cea mai mare raspindire in Europa). Daca in Occident a fost continuata forma latina a numelui, la noi a ajuns forma greceasca, prin intermediar slav (pentru prezenta lui Timotei in vechile documente transilvanene, in anumite cazuri, a putut fi luata in consideratie si influenta latino-catolica). Formele sub care a circulat numele la noi sint numeroase, iar unele foarte vechi si frecvente: Tim (in Transilvania atestat in sec. 12), Tima, Tunica, Timu(l), Timis, Timos, Timus, Timoc, Timsa, Timca, Timcea, Tinco, Tincu(l), probabil Mota, Motea etc, Timofte,’ Dimofte, Timofie, Timohie, Timotin etc De diferite influente (ucrainiene, bulgaresti, maghiare etc), aceste forme pot fi intilnite ca nume de familie sau in toponimie; ca prenume, singurul care mai apare astazi, sporadic, este Timotei. • Engl. Timothy, fr. Timothee, germ. Timotheus (hipoc. Tim, Theus), it., sp. Ti-moteo, magh. Timot (hipoc. Tim, Tima Timi, Timka, Timko, Timsa, Tinka, etc), fem. Timotea, bg. Timotei (hipoc. Timo, Timko etc), rus. Timofel. ucr. Timofii (cu hipoc. Timo, Timko, Timociko, Timos etc).

!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: