Tatuatorul de la Auschwitz


Despre ce e vorba?

Tatuatorul de la Auschwitz este o carte care te poate face să realizezi importanța persoanei de lângă tine. Întruchipează povestea unei persoane care este dusa la Auscwitz în timpul celui de al doilea război Mondial. Îți duce viața acolo o vreme. Totuși printr-o serie de evenimente ajunge într-o poziție mai înaltă decât un simplu deținut. devine un Tatowierer. Adică o persoană care se ocupă cu tatuarea numerelor deținuților pe piele. Un procedeu dureros pentru a nu confunda 2 persoane între ele. Numerele practic le ștergeau identitatea. în momentul în care ai intrat acolo și ți s-a dat un număr atunci tu ești doar un simplu număr.
După o perioadă mai mare de timp personajul nostru întâlnește o fată. Din privirile celor doi s-a țesut o iubire la prima vedere. A durat destul de mult dar cei doi au ajuns să se cunoască și au început să petreacă mai mult timp împreună, atât cât le permitea locul și regulile. Într-o zi lucrurile au început să se agraveze și posibilitatea ca cei doi să se întâlnească scădea simțitor. Amândoi erau în pericolul de a nu se mai vedea deloc. Trece o perioadă de tensiune și cei doi se pot revedea. Dar imediat după aceea Într-o învălmășeală de evenimente cei doi se pierd și ajung fiecare altundeva.
Personajul nostru îți duce viața adaptându-se la mediu. Reușește și să ajungă acasă îți revede frații, surorile și alte rude. După ce s-a scăpat și de această grijă se gândește să pornească în căutarea ei. El îți începe căutarea în lung și în lat. Își va găsi el oare persoana iubită din nou sau trebuie să se mulțumească doar cu acele momente împreună?
Tatuatorul de la Auschwitz este o carte foarte incitantă și care te poate ajută să te valorizezi pe tine și persoanele dragi ție în așa fel încât să nu îți pară rău că le-ai pierdut.Personal mie mi-a deschis vederea spre unele lucruri pe care nu le-am conștientizat înainte.

,

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: